Angeleri - À lu ghjornu spuntatu

In l'immensità secreta, d'un accordu anghjulinu
Un reame si lamenta, d'un silenziu canterinu,
A so magìa pueta, l'innargentate sciumare
Chì ogni notte ci lenta, tal'un fiume seculare.

E nebbiuline fughjasche, vanu à basgià le cunfine
Per incurunà l'elpali, di ste sarre ghjuvelline,
È sussuranu le frasche, l'estru di a zilifrina
Frà l'impegni naturali, d'una rima matutina.

Un artifìziu nascente, à l'orizonte s'invita
Frà le cavallate d'oru, d'una pittura gradita,
Chì cuncede à l'Oriente, tante fiare svariulate
Per rinvivì lu tesoru, d'odissee prelebate.

Fiurisce l'Avemarìa, in un rinnovu celestu
È à lu ghjornu spuntatu, l'incàntesimu s'hè destu,
Per scatenà l'armunìa, d'un eternu sunniulime
In ogni core stampatu, cù la to piuma sbuccime.