Achard jean louis - À l'avarura


Ogni voce hè l’essenza di l’anime esaurite
Hè l’estru di u pueta, chì coglie l’attrachjà…

Oghje à l’ore filate, di i sogni svaniti
Riluce una passione, una sete à stancià…

À l’acqua di u pientu, di i ricordi passi,
L’orma di qualchì fiore ci accarezza ogni vena

A falce d’un surrisu, d’argente fiacculata
Incide a nostra palma, duve tocca a pena…

Spessu hè una lacrima, ch’innacqua u nostru passu
Vistica affangata, à l’orlu di a scrittura,

Oghje un mondu novu, nasce è l’apristrada,
Risanendu u sangue, d’ogni scurticatura

Or tandu ogni sussuru, face trimà u core
U minimu rimore, ci frisgia à brusgià pelle

È, s’ellu s’apre u spechju di millaghji di fiure,
Ci lascia à l’avarura, d’un mazzulu di stelle.